Primul deces din România cu Flurona. Cine e victima

0
flurona

Flurona face prima victimă în România. O femeie din Iași a murit după s-a infectat simultan cu virusul gripei și Covid-19.

O bătrână în vârstă de 74 de ani diagnosticată cu „flurona”, termen folosit de specialişti pentru a descrie infecţia simultană cu virusul gripei sezoniere şi COVID-19, a decedat, a anunţat, luni, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi, dr Florin Roşu.

Primul mort de Flurona din România: O femeie nevaccinată din Iași

Potrivit sursei citate, pe lângă cazul acestei femei, a mai fost înregistrat încă unul, al unui bărbat în vârstă de 69 de ani, ambii cu domiciliul în judeţul Iaşi.

„Cei doi pacienţi prezentau la internare dureri musculare, febră, cefalee şi afectare pulmonară fiind internaţi şi diagnosticaţi cu dublă infecţie în urma testului efectuat în cadrul laboratorului nostru, unde, dintr-o singură probă, se poate diagnostica virusul gripal, SARS- CoV2 şi virusul respirator sinciţial. A fost confirmat diagnosticul de ‘flurona’, în cazul ambilor bolnavi. Ei au necesitat, încă de la internare, îngrijire în secţia de Terapie Intensivă”, a declarat dr Florin Roşu.

Simptomele îmbolnăvirii cu Flurona

Medicii atrag atenția că Flurona este acea afecțiune care te pune la pat, cu o simptomatologie care debutează brusc, cu dureri crunte de cap, dureri musculare și articulare.

„Vorbim despre o simptomatologie zgomotoasă, pentru că este o însumare care ține de gripă și ține în același timp și de COVID, cu dureri de intensitate crescută musculare, articulare, dureri de cap, stare generală modificată, dar mult mai important este riscul pe care îl avem de a ajunge la complicații, mai ales la persoanele care sunt vulnerabile, adică cei care au boli cronice, persoanele care au o vârstă avansată, și o atenție sporită trebuie să o acordăm copiilor mici.

În astfel de cazuri, când prin testare avem cele două virusuri, este important să se facă un consult medical de specialitate, să fie o evaluare corectă, și probabil că trebuie și o monitorizare cu spitalizare pentru o perioadă, în așa fel încât să ne asigurăm că nu apar forme severe care să pună viața pacientului în pericol”, a explicat medicul Adrian Marinescu, la Antena 3 CNN.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.