Otilia a format mai mulți ani un cuplu cu un bărbat de origine arabă numit Hamude. Recent, perechea s-a despărțit.
Solista în vârstă de 29 de ani a vorbit deschis despre motivele separării.
„Pentru a întemeia o familie stabilă și unită, cred că cei doi parteneri trebuie să împărtășească aceleași credințe. Eu nu am putut să trec la islam, pentru că provin dintr-o familie de creștini ortodocși practicanți, unchiul meu fiind preot. Nu-mi pot schimba credința”, a declarat Otilia.
Cu toate că au decis să meargă pe drumuri separate, Otilia și fostul iubit au rămas în relații foarte bune. „Nu m-a oprit niciodată din nimic, pentru că noi am ținut și ținem și în momentul de față mult unul la celălalt. Sunt sigură că o să avem o relație de prietenie foarte strânsă chiar și după despărțire”, a mai spus cântăreața.
Se visa mireasă cu iubitul ei arab
În 2021, Otilia Bilionera visa la o nuntă ca-n povești împreună cu iubitul ei arab. Vedeta credea atunci că religia nu-i va împiedica să fie soț și soție. Iată însă că nu s-a întâmplat așa și visurile Otiliei de a deveni mireasă s-au spulberat.
„El este jumătate arab, jumătate român. Mai mult decât atât: mama lui este moldoveancă, la fel ca mine; combinația perfectă. Da, și este o femeie superbă, nu am cuvinte. O să fac o nuntă și la Moldova, mama lui e și ea moldoveancă, deci știe să și joace”, declara Bilionera, atunci, pentru wowbiz.ro.