Noul sezon al serialului „Emily in Paris” va fi filmat în Franţa, după ce Macron s-a plâns că la Roma „nu are niciun sens”

0

Cel de-al cincilea sezon al serialului „Emily in Paris” va fi filmat în Franţa în 2025, a dezvăluit miercuri Variety. Emmanuel Macron insistase luna trecută, într-un interviu acordat revistei americane, că filmarea serialului Netflix la Roma nu are „niciun sens”.

„Vom lupta din greu. Şi le vom cere să rămână la Paris!”, a spus preşedintele francez, subliniind că serialul este bun pentru imaginea Franței. În timp ce filmările vor începe la Paris la începutul lunii mai, o parte din ele vor avea loc şi la Roma, potrivit Variety.

Potrivit presei americane, Netflix ia în considerare relocarea aventurilor eroinei sale la Saint-Tropez sau Megeve, două destinaţii pe care Emily le-a vizitat în sezoanele al doilea şi al patrulea. Lucas Bravo ar putea reveni în serial.

Actorul francez, care a devenit un star internaţional datorită rolului său, va fi în centrul atenţiei în noul sezon, informează Variety. În timpul turneului de promovare pentru filmul „Libre”, al lui Melanie Laurent, actorul a mărturisit că s-a săturat de personaj.

„Personajul meu se transformă în guacamole. ‘Bucătarul sexy’ a fost cu adevărat o parte din mine în sezonul 1 şi ne-am îndepărtat de-a lungul sezoanelor din cauza deciziilor pe care le ia şi a direcţiei în care (scenariştii) îl coduc”, a declarat el într-un interviu acordat IndieWire.

Creat de Darren Star („Sex & the City”) şi lansat de Netflix în 2020, „Emily in Paris” urmăreşte aventurile și experiențele lui Emily Cooper, o tânără americancă expatriată în capitala Franţei. Serialul a devenit rapid unul dintre cele mai populare de pe platformă.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.