Pe lângă cariera în televiziune, Marin Barbu este și unul dintre cei mai apreciați coregrafi din România. După o carieră de câteva decenii, se pare că a venit și momentul ca acesta să se retragă din activitate.
De ani de zile este prezent pe micile ecrane şi nu a luat deloc pauză. Chiar dacă face ceea ce îi place, nu neagă că o pauză i-ar prinde bine.
De mai bine de un deceniu, Nea Mărin și-a pus amprenta asupra emisiunii „Poftiți pe la noi”. Prezentatorul a bifat audiențe uriașe și, tocmai de aceea, emisiunea a fost prezentă pe toate posturile TV. În ultimii ani, din cauza pandemiei, filmările au fost suspendate, ba chiar emisiunea a fost la un pas de a fi scoasă de pe Antena 1.
Acum, acesta este decis să se retragă din activitate, când va împlini vârsta de pensionare, în aprilie, anul viitor, va împlini 65 de ani. Cu toate astea, nu înseamnă că se va relaxa. Dansatorul are de gând să stea cât mai mult cu nepoții lui cărora vrea să le transmită pasiunea pentru dans.
„De abia așteptam și eu să ies la pensie, ca orice om, aștept pensia. De abia aștept să văd că scrie acolo ”pensionar”, dar eu muncesc mai mult ca înainte. Nu o să mă opresc eu din toată activitatea mea că scrie „pensionar”, la 65 de ani”, a spus Nea Mărin, potrivit viva.ro.