MEL GIBSON, ÎN REGULEGERE LA MUNTELE ATHOS: „NU AM SIMȚIT NICIODATĂ O LEGĂTURĂ ATÂT DE PROFUNDĂ CU DUMNEZEU”

0

Actorul și regizorul american Mel Gibson se află zilele acestea la Muntele Athos, într-un pelerinaj spiritual ce a atras atenția lumii ortodoxe.

Mel Gibson, recunoscut pentru profunzimea convingerilor sale religioase, petrece câteva zile în tăcere și rugăciune la Mănăstirea Hilandar, una dintre cele 20 de mănăstiri autonome de pe Muntele Athos. Lăcașul are o puternică moștenire sârbească și este frecventat de pelerini din toate colțurile lumii ortodoxe.

Imagine

Potrivit surselor din cadrul comunității monahale, artistul ar fi mărturisit că nu s-a simțit niciodată atât de aproape de Dumnezeu, precum în zilele petrecute în Grecia. „Nu am simțit niciodată o legătură atât de profundă cu Dumnezeu”, ar fi fost cuvintele folosite de Mel Gibson.

Mel Gibson nu este la prima experiență de acest fel. De-a lungul anilor, actorul a vorbit frecvent despre valorile sale creștine și despre influența profundă pe care religia o are asupra carierei și a vieții sale personale. Crescut într-un mediu catolic tradiționalist, actorul a fost de mic obișnuit cu slujbele în limba latină, ținute în capela privată a familiei sale din California. 

Imagine

Credința a fost, de altfel, motorul care l-a determinat să realizeze în anul 2004 filmul „Patimile lui Hristos”, o peliculă controversată, dar considerată de mulți drept una dintre cele mai puternice reprezentări cinematografice .

În prezent, Mel Gibson pregătește continuarea acestei povești biblice, un nou film intitulat „The Resurrection of Christ”, în care Jim Caviezel va reveni în rolul lui Iisus, precum în filmul „The Passion of the Christ”. Iar Maia Morgenstern va interpreta din nou rolul Maicii Domnului! Filmările acestei producții sunt programate să înceapă în toamnă, anunță News.ro.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.