Kira Hagi și Thomas Ferfelis s-au căsătorit duminică, 29 iunie, într-un cadru regal. Nunta a fost organizată în stil mediteranean, o tematică specială pentru miri, partenerul Kirei fiind de origine greacă.
De asemenea, sosirea mirilor la Biserica Sfântul Visarion a fost una emoționantă.
Curtea și treptele Bisericii au fost decorate cu lămâi, lavandă, măslini și gypsophilia, pentru a reda o atmosferă similară cu cea de pe meleagurile grecești.
Cuplul a ajuns la ceremonia religioasă într-un Rolls Royce Phantom IV, o adevărată bijuterie pe patru roți, de colecție, care i-a aparținut Ducesei de Kent. În întreaga lume, există doar patru exemplare ale acestui automobil istoric, unul dintre ele aparținându-i lui Țiriac.
Astfel, fostul jucător de tenis le-a făcut un cadou impresionant mirilor, cei doi având oportunitatea de a merge cu o mașină rară în cea mai importantă zi a vieții lor. Kira și Thomas au ajuns la biserică în bijuteria pe patru roți, care a reușit să atragă privirile tuturor celor prezenți.
Mirele a fost cel care s-a dat jos mai întâi din mașină, fiind surprins într-un smoching clasic, format dintr-o pereche de pantaloni negri și un sacou alb. Ulterior, fiica lui Hagi s-a dat jos din mașină, aceasta optând pentru o rochie Oscar de la Renta din colecția Bridal 2025, în valoare de 20.000 de euro, cu motive florale delicate. Pentru buchet, Kira a optat pe simplitate.
Sursa: Tabu.RO