Jador și Oana Ciocan au stabilit data nunții

0

Jador este în culmea fericirii. Manelistul și iubita sa, Oana Ciocan, care-l va face tătic vor spune ”DA” în a treia zi de Crăciun.

Cei doi urmează  să se căsătorească pe 27 decembrie, adică în a treia zi de Crăciun. Aceștia se iubesc de un an de zile și vor deveni în curând părinți. Deși mai sunt doar câteva zile până când vor spune ”DA” în fața stării civile și a lui Dumnezeu, manelistul spune că nu are încă emoții.

”Nu, nu am emoții. Sunt cu ea împreună de un an, dar nu am de ce să am emoții”, a spus cântărețul, potrivit Spynews.ro.

Manelistul spune că nu va exista o petrecere de nuntă, ci evenimentul va fi sărbătorit în intimitate, doar în familie.

”Nu poți să faci cununia religioasă fără cununia civilă, deci cea religioasă clar o s-o facem. Nu fac nicio nuntă, fac doar asta, doar cununia civilă și cea religioasă”, a mai zis cântărețul potrivit sursei de mai sus.

Deși majoritatea artiștilor fac bani frumoși de Crăciun și Revelion, manelistul a decis ca anul acesta să ia o pauză și să petreacă sărbătorile alături de familie.

”Nu mi-am luat concerte de Crăciun și Revelion, Crăciunul e perioada mea preferată și stam în familie”, a mai zis artistul.

Manelistul și Oana Ciocan s-au cunoscut la Survivor, iar de un an formează un cuplu. Recent, aceștia au dezvăluit că vor avea un băiețel. 

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.