Elena Cârstea a suferit un AVC. Cum se simte artista

0
elena carstea
elena carstea

Elena Cârstea a trecut clipe de coșmar. Cântăreața în vârsta de 60 de ani a suferit un accident vascular cerebral (AVC) și se află sub tratament și pentru pneumonie.

Artista a dezvăluit la un post de televiziune ce probleme de sănătate grave are. Elena Cârstea a stat internată în spital, cu perfuzii, timp de două săptămâni. Ea spune că a făcut AVC-ul înainte de pneumonie.

”Am răcit foarte tare, am făcut pneumonie și un accident vascular cerebral. Dar s-a rezolvat. Nu am mai putut să merg și nu știam de ce nu pot să merg. Asta a fost înainte de pneumonie, cu vreo săptămână, două. Și tot s-a agravat. Și am intrat în spital. Am stat acolo, la urgență, vreo două săptămâni și ceva. Apoi am făcut tratament acasă.

Toată luna trecută și luna asta am fost în continuu la doctor, la toate testele. Se rezolvă încet și sigur, doar că trebuie să fiu cuminte și să nu mă mai țin de prostii – să mă reapuc de fumat. Acum sunt bine, m-am lăsat de fumat, sunt tare mândră de mine.

Cele două diagnostice nu cred că au legătură. Nici doctorii nu știu, înainte să vadă toate testele, dacă pneumonia și atacul cerebral sunt legate.”, a povestit artista în emisiunea lui Cristi Brancu.

Cântăreața a mai spus că a fost vina ei pentru cele întâmplate, deoarece nu stă bine cu sănătatea, iar fumatul i-a agravat problemele. Acum, artista se află în recuperare.

„Am stat pe perfuzii, am stat pe aparate. Acum merg la piscină, pentru gimnastică în apă și înot. O să-mi revin complet. Trebuie doar să am grijă la anumite lucruri”.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.