…de ce v-ati facut/face ziaristi?

0
24

…un schimb de replici pe tema deontologiei ziaristului gazduit pe proaspatul blog al lui Mihnea, m-a facut sa ma gandesc (mai) serios la sursa fascinatiei pe care aceasta meserie continua s-o exercite chiar si in conditiile de azi, cand „a fi ziarist” echivaleaza pentru cei mai multi cu „a fi curva”.
Cum se face ca, in ciuda diplomelor pe care le-am strans de-a lungul timpului si a profesiilor pe care le-am avut (si le mai am), cu titulaturi mai „rasunatoare”, prefer in continuare sa ma definesc mai intai de toate ca „ziarist”? De unde si pana unde acest masochism?
Avansez, cu titlu de ipoteze de lucru cateva posibile explicatii, probabil complementarii:
1) ziaristica iti ingaduie privilegiul de a … „face” politica, fara a face politica. De a te implica in viata cetatii fara dezavantajele care decurg dintr-o implicare directa in viata cetatii. E o implicare a la Aristotel, care metec fiind in Atena (fara drept de vot) a gasit in scrierea Politicii o solutie la binomul vita contemplativa – vita activa. Scriind despre cetate esti si in cetate si „deasupra” ei, in acelasi timp. Ati prins ideea.
2) ziaristica iti ingaduie sa scrii fara a astepta „palitura geniului” necesara pentru a scrie un roman, o piesa de teatru, etc… Tocmai pentru ca e efemera prin definitie si-a doua zi cineva isi va impacheta salamul in randurile tale, scapi de inhibitia posteritatii. Nu mai astepti sa scrii „romanul secolului” – te multumesti cu un articol de prima pagina. Nu va fi fiind el genial, nici perfect cizelat, dar tot e mai mult decat nimic.
3) but not least, ziaristica e prin natura ei un potential ouroborous – un sarpe care-si inghite coada. Cand te astepti mai putin, ziaristica sau ziaristul poate deveni la randul sau subiect … jurnalistic. E aici o introspectie latenta, un potential de auto-analiza si auto-disecare pe care alte profesii nu-l au.
Ma opresc (deocamdata) aici. Mai stiti si altele?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here