Cum să ne protejăm de gripă

0

România se află sub alertă epidemiologică în contextul în care numărul de îmbolnăviri cu gripă și viroze respiratorii crește de la o zi la alta. 

Medicul infecționist Adrian Marinescu, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, a precizat pentru „Adevărul” că una dintre cele mai bune soluții de prevenirea a îmbolnăvirii cu gripă – în afară de imunizarea prin vaccinare – este să evităm aglomerațiile, spațiile închise, în general colectivitatea.

„Și copii și adulți. Iar gripa are aici o pondere foarte mare. Este o presiune destul de puternică pe care o resimțim, dar nu putem spune că ne aflăm într-un blocaj. Din 250 de prezentări zilnice la camera de gardă, 20% sunt pacienți care au nevoie de internare. Practic, paturile care se eliberează se ocupă aproape instantaneu. Ce rezolvăm dimineața se ocupă în timpul zilei”, explică medicul. 

În fiecare zi, la Matei Balș se internează peste 40 de pacienți bolnavi de gripă: „Pe lângă ei, există un număr și mai mare de pacienți care sunt trimiși să se trateze acasă. Deci, am putea spune că avem cel puțin 100 de cazuri de pacienți cu gripă care se prezintă zilnic la Matei Balș”. Copiii sunt cei mai afectați, numărul de îmbolnăviri fiind mult mai mare față de cel al adulților: „Însă formele într-adevăr severe, cu complicații, sunt la adulți. De multe ori, pe copil, mai ales dacă e mic, îl internezi pentru monitorizare, chiar dacă nu are o formă gravă de boală”. 

Putem sa prevenim gripa, în primul rând, prin vaccinare. Dar mai sunt și alte reguli pe care ar trebui să le respectăm. „Păstrarea igienei, autoizolarea, dacă am un copil cu simptome nu-l trimit în colectivitate, nu mă duc nici eu la locul de muncă dacă sunt gripat. Apoi, ca să prevenim îmbolnăvirile ar trebui să evităm locurile aglomerate, să ne protejăm nasul și gura cu mască, urmez un tratament antiviral pentru ca perioada în care sunt contagios să fie cât mai scurtă”, explică și dr. Marinescu.

Însă, de gripă ne putem îmbolnăvi chiar stând în casă. Evident, trebuie să luăm contact cu o persoană bolnavă sau să respirăm aer virusat. 

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.