Concediu pentru creşterea copilului acordat simultan ambilor părinţi cu multipleţi

0

Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, proiectul de lege prin care familiilor cu gemeni/ tripleţi/ multipleţi li se acordă sprijin temporar până la împlinirea de către aceştia a vârstei de şase luni.

Sprijinul constă fie angajarea unei persoane care să asiste la îngrijirea copiilor, fie prin posibilitatea acordării simultane de concediu pentru creşterea copilului ambilor părinţi.

Pentru proiectul de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari preponderent de la UDMR, termenul de dezbatere şi vot în Senat s-a împlinit pe 27 noiembrie.

Indiferent de varianta pentru care se optează, persoană angajată sau concediu pentru ambii părinţi, trebuie dovedită absolvirea unui curs de puericultură.

Agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti încheie cu persoana care ajută la îngrijirea copiilor un contract individual de muncă cu normă întreagă, pe perioadă determinată, până la împlinirea de către copii a vârstei de şase luni, iar plata drepturilor salariale se realizează la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi este asigurată din bugetul de stat prin bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii.

Persoana angajată va prezenta un certificat de cazier judiciar şi un document medical din care să reiasă că nu suferă de boli psihice sau boli infectocontagioase.

Cererea pentru efectuarea simultană a concediului de creştere a copilului de către ambii părinţi se depune în termen de 10 zile de la obţinerea biletului de externare din spital la primăria unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia îşi au domiciliul sau reşedinţa şi se soluţionează cu celeritate.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.