…cine m-a turnat pe mine, Tudorito lele?

0
28

…mi-au trebuit 18 ani sa ma decid. Acum ramane de vazut daca a si meritat. Initial n-am vrut sa-mi cer eventualul dosar de la CNSAS convins fiind ca asa ceva nu exista. La revolutie aveam doar 22 de ani (impliniti de Revolutie) si ma gandeam ca va fi avut Securitatea si altele pe cap… Doar nu raspandisem manifeste si nu facusem vreun act de dizidenta iesit din comun….Pe urma, am inceput sa iau posibilitatea tot mai serios in consideratie: oameni informati mi-au amintit de cenaclul Napoca Universitara, al carui mentor era scriitorul Teohar Mihadas (Dumnezeu sa-l odihneasca), de relatia cu scriitorul Marcel Petrisor inca de pe vremea cand era alergat de securisti dimpreuna cu Parintele Calciu Dumitreasa pe delaurile Ocisorului, de scandalurile de la napoca Universitara cu tovarasul Lumperdean, de xeroxurile procurate pe sub mana (si contra cost) in „Arizona”, de cunostinta de la fondul secret de carte de la UBB (sarutmana, Alma), etc…
N-am vrut nici atunci, pentru ca nu mi se parea cu asupra de masura de interesant sa-mi aflu eventualii turnatori. Recent, insa, cateva crampeie de informatii mi-au redeschis interesul. Neconvins, am trimis – mai degraba in raspar – un email CNSAS, solicitand detalii cu privire la procedura. Spre surprinderea mea, raspunsul a fost nu doar prompt, ci si foarte detaliat (sarutmana doamnei Cristina Motroasa, consilier Directia Comunicare), cu un formular de cerere atasat si lamuriri despre cum se poate proceda mai lesnicios pentru persoanele care locuiesc in strainatate.
Am fost sincer si placut surprins – gestul nu corespundea catusi de putin cu o organizatie care, din descrierile presei, parea super-birocratizata si incremenita in proiect. Dimpotriva.
M-am decis, asadar, sa dau drumul bulgarelui la vale. Sa vedem ce iese. Asa ca cine se simte cu musca pe caciula, daca se simte, e invitat, cu prietenie, sa vorbeasca acum… Cu putin noroc, in cateva luni voi afla rezultatul… Sunt nevricos si nu-mi plac surprizele…:)
PS Gata! Pasionatilor de Amazon le promit ca, la urmatoarea postare, ma intorc (de) pe Ampyiacu, cu imagini noi… Daca nu intervine ceva neprevazut, de buna seama…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here